Acum câteva zile am participat la lansarea unui proiect menit să transforme felul în care trăim în București. Fundația Comunitară București a apărut din dorința de a-i sprijini pe cei care vor să schimbe în bine lumea din jurul lor. Dar nu singuri, ci împreună cu cei din jurul lor. Crearea de comunități autentice și puternice în București e un țel foarte ambițios. Deși e cea mai grea, e probabil și cea mai substanțială cale înspre un oraș în care să ne facă plăcere să trăim. Mai bine decât mine, însă, a vorbit despre fundație și despre planurile ei Alina, directorul executiv al FCB, la lansarea oficială. Vă redau în continuare discursul Alinei, care sper să vă convingă să vă alăturați proiectelor comunitare prezente ori viitoare. Read the rest of this entry →
PDL a fost trezit la viaţă, la viaţa noastră vreau să zic, prin ultima metodă posibilă: aplicarea de şocuri electrice. Primul şoc i-a fost aplicat de un profesionist, doctorul Raed Arafat, care n-a cedat presiunilor şi şi-a menţinut punctul de vedere corect şi echilibrat, chiar cu preţul funcţiei ministeriale. Clasa politică s-a uitat la el ca la un animal dintr-o specie necunoscută. Chiar dacă el se bucura de o largă recunoaştere şi recunoştinţă din partea celor mai mulţi votanţi. Al doilea şoc l-a aplicat populaţia ieşită în stradă, cu mic, cu mare, cu tânăr, cu bătrân, cu golani şi cu intelectuali. Frustrări mocnite în toate ungherele societăţii s-au inflamat la propriu şi la figurat pe străzile marilor oraşe. Al treilea şoc, probabil nu şi ultimul, a fost aplicat prompt de reprezentanţii societăţii civile. Ignoraţi sau aruncaţi în derizoriu de o guvernare adesea arogantă şi autistă, au răspuns acum invitaţiei la dialog cu un refuz nu doar justificat, ci şi foarte previzibil.
După 3 ani în care organismul PDL n-a răspuns la niciun fel de stimuli în afară de propriile umori şi propriii paraziţi, ianuarie 2012 marchează trezirea la viaţă. Asta ar putea fi o veste bună, dacă partidul de guvernământ vrea să mai trăiască împreună cu noi sau o veste proastă, dacă starea de izolare prelungită i-a afectat definitiv PDL-ului capacitatea de supravieţuire. Read the rest of this entry →
Doctorul Raed Arafat este de multă vreme unul dintre eroii mei în viaţă. Am avut bucuria să-l cunosc abia de curând, la o conferinţă în care încerca să convingă tineri români, absolvenţi de studii în străinătate, să se întoarcă în România. Argumentul principal era că aici mai e încă foarte mult de construit. La finalul conferinţei însă, când a atins subiectul recentei propuneri de reformă a sistemului de sănătate, tot el a concluzionat că, paradoxal, mai e şi foarte mult de dărâmat.
Pe scurt, Raed Arafat se opune privatizării sistemului de ambulanţă şi a caselor de asigurări de sănătate. Nu e împotriva introducerii concurenţei private, dar ar vrea-o reglementată foarte clar şi foarte strict. Fiind un specialist şi un practician care a văzut multe sisteme în toată lumea şi unul care a construit într-un sistem atât de pestriţ ca al nostru, aş înclina să merg pe mâna lui. Aş insista ca expertiza lui să fie un centru de influenţă. Read the rest of this entry →
În zona Pipera, la parterul clădirii de birouri în care lucrez, s-a deschis de curând un nou centru World Class Spa&Fitness. Eu n-am vrut abonament nici pentru spa, nici pentru fitness, ci doar pentru piscină. Îmi place să înot. Am vizitat locul înainte să se deschidă, în faza de amenajări finale și mi s-a părut cam întunecat, dar mi-am zis că e încă în lucru iar finalul va fi unul fericit.
Să vă descriu finalul ăsta, la prima mea vizită acolo, în noiembrie anul trecut. Am trecut de recepție și am intrat în vestiar. Un culoar îngust de 2 metri și lung de vreo 20. Pe jos gresie neagră, mată. Pereții, negru mat. Tâmplăria dulapurilor și a banchetelor, negru lucios. Hmm. M-am schimbat, la propriu și la figurat, și m-am dus la toaletă. Un metru pe un metru, neagră. Apoi am trecut la dușuri. Complet negre, toate. Hmm, hmm. Plin de angoasă și speranță în același timp, am deschis o ușă de sticlă… neagră și am intrat în incinta piscinei, la subsol. Read the rest of this entry →
Aseară am vorbit pentru prima oară la o lansare de carte. Versez, a lui Iv Cel Naiv, la Cărturești. Am vorbit destul de puțin pentru că era un fum pe care nici cu cuțitul nu mai puteai să-l tai, și care mi-a tăiat oxigenul, inspirația și putința de a sta până la sfârșitul ivenimentului.
Experiența a fost, totuși, o mare bucurie, așa cum e fiecare întâlnire virtuală a mea cu Iv sau cu versurile lui. Deși ne cunoaștem doar virtual, mie mi se pare că-l știu de când lumea. Asta, probabil, pentru că lumea versurilor lui e lumea bucuriilor mele nespuse, căci n-am știut niciodată să le spun așa. Citez din Versez:
sms 29
of! m-am săturat de frig/ ca gaura de covrig/
şi de soarele cu dinţi/ ca icoanele de sfinţi//
Nu e doar despre rime, care la Iv sunt oricum spectaculoase, e despre un fel de a se apropia de gânduri, imagini și cuvinte care nu vor să stea locului în locurile în care toți oamenii le pun de când s-au întâlnit cu ele. Când Iv se întâlnește cu ele, pe cuvinte le apucă un chef nebun de joacă și de șotii. Își descoperă prietenii cu niște cuvinte pe care până atunci nu le văzuseră niciodată sau încep să adune semnificații despre care nu știau să existe. Jucându-se, cuvintele cresc în curtea lui Iv până când se agață de oamenii mari care suntem și se hârjonesc cu tabieturile, încrâncenările, ifosele și prețiozitățile noastre ca să ni le arate cât de caraghioase sunt, de fapt. Să ne aducă aminte de naivitățile pe care candoarea și curiozitatea copilăriei le făceau posibile. Cred că plăcerea și surpriza cea mai mare când îl citesc pe Iv de aici vin: aflu că trăirile astea devin din nou probabile, că sunt foarte aproape, la doar un vers distanță. Așadar, concluzionez:
Nu m-am săturat de Iv/ ca nota de portativ
și nici de versezul lui/ ca glezna de tocul cui
Versurile lui Iv sunt între cele mai frumoase pe care le-am citit în ultimii 20 de ani. Sper că are un spate puternic, în care să care mult timp de acum încolo nenumărate dramuri de naivitate, seninătate și generozitate. Read the rest of this entry →
Relaţia mea cu puterea a început în forţă. Imediat după revoluţie am ajuns în fruntea mişcării studenţeşti din facultate unde am organizat greve, manifestaţii, am dat afară profesori, am restructurat programa de învăţământ, am negociat la guvern cu mai-marii vremii. M-am luat la trântă cu puterea pentru a schimba cât mai mult, cât mai repede şi cât mai profund. Aveam 20 de ani şi puterea de a schimba destine. Mă mânau entuziasmul şi convingerea fermă că reţeta binelui comun mi-e scrisă pe frunte şi orice reprezentant al vechiului sau noului regim care nu citea suficient de repede trebuia îndepărtat din peisaj. Griul nu făcea parte din portofoliul meu cromatic. Lumea era formată din buni şi răi, noi şi ei.
După câteva luni am înţeles că puterea are mai multe chipuri. Şi că cel mai perfid, şi adesea cel mai redutabil e cel care nici nu se vede. Toate schimbările pe care le reuşiserăm în cursul primului an de după revoluţie începuseră, spre sfârşitul lui, să fie înmuiate, „adaptate” sau chiar eliminate. Profesorii pe care îi dăduserăm afară erau discret dar consecvent reintegraţi într-un fel în care să nu li se dea uşor de urmă: alte facultăţi, alte posturi, alte cursuri. Maşinăria care deţinuse puterea se reorganiza şi se reinfiltra în sistem. Atunci am văzut prima dată oameni dispuşi la orice ca să rămână la putere.
De când am început, lucrez în mediul privat. Aproape 10 ani în mediul corporatist și încă pe-atât având clienți corporatiști. Acum e prima oară când văd oameni din toate colțurile lumii plângând dispariția unui CEO de corporație. Oameni de toate vârstele și condițiile scriind sau spunând, din America până în Asia, din Europa până în Australia: “We will miss you!”. De ce nu s-a mai întâmplat asta niciodată până acum, deși mulți alți fondatori sau directori celebri de companii au plecat din funcții ori dintre noi? De ce ei nu ne lipsesc iar Jobs ne va lipsi? Enorm.
Cum se face că, deși atât el cât și compania lui au făcut averi uriașe de pe urma vânzărilor de produse Apple, a fost și e perceput în continuare ca un om care a dat mult mai mult decât a primit?
I-au fost alăturate cuvinte precum geniu, vizionar, creativitate, îndrăzneală și altele asemenea. Dar n-au mai fost până la el genii, și vizionari, și creativi îndrăzneți? N-au mai fost oameni care au creat companii uriașe din nimic? Ce îl face pe el atât de special, atât de unic?
Cred că răspunsul la această întrebare e miezul răspunsului la o alta, care frământă mediul corporatist de câțiva ani. Steve Jobs și reacția oamenilor la dispariția lui sunt răspunsul la cum va arăta modelul de business de succes al secolului 21. Read the rest of this entry →
Ocaziile în care în România se vorbește sunt multe. Prea multe. Ocaziile în care se face și treabă sunt mai rare. Prea rare. Tocmai de aceea merită vorbit despre ele. Există tineri care se încăpățânează să creadă că pot schimba destine. Se adună în organizații și pun pe picioare proiecte. De cele mai multe ori nu pentru ei, ci pentru cei din jurul lor. Ultima inițiativă care mi-a atras atenția este o tabără pentru tineri organizată în Delta Dunării, la Sulina, de către cei de la EduCamp.
Le vor fi alături Melania Medeleanu, Alex Găvan, Lavinia Gliga și alții asemenea lor, care îi vor inspira pe participanți să pună în practică proiectele pe care și le propun. Delta are nevoie de idei și proiecte îndrăznețe, sustenabile, iar tinerii au nevoie de provocări care să le testeze imaginația, voința și puterile.
Dacă vrei să faci ceva bun cu viața ta și a altora între 5 și 11 septembrie, te poți înscrie până pe 20 august aici.
